Pentru că școala din localitatea Dragoș Vodă a intrat în reabilitare, iar cei 270 de copii nu își mai puteau desfășura cursurile în clase ci doar online, Primăria a solicitat Consiliului Județean sprijinul pentru realizarea unei școli provizorii în containere.
De astăzi până în anul 2023 cei 270 de copii vor studia în campusul școlar temporar înființat de primărie și girat financiar de către Consiliul Județean. Campusul este format din 11 module transformate în săli de clasă.
După finalizarea investiției cu o valoare de 2 milioane de euro, terenul pe care sunt amplasate modulele se va transforma într-un parc.
Au fost prezenți primarul localității, Ion Radu Aurel, președintele CJ, Vasile Iliuță, cei doi vicepreședinți, Ion Samoilă și Mihăiță Beștea, precum și prefectul Valentin Barbu.
![]()
„270 de școlari din Dragoș Vodă au început azi, fizic, școala în 11 module provizorii achiziționate de Consiliul Județean Călărași.
O situație specială, școala localității aflându-se în reabilitare cu fonduri atrase prin Programul Operațional Regional, ADR Sud Muntenia.
Astăzi am inaugurat campusul școlar unde implicarea comunității și a domnului primar Radu Ionel Aurel au fost decisive.
Termenul de finalizare a investiției, (grădiniță, școală și sală de sport) este anul 2023, valoarea fiind de 2 milioane de euro.”, a declarat președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, prezent azi la eveniment.