După ce timp de 7 ani a stat la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, comisarul şef de poliţie Ioan Nicuşor Todiruţ, din luna mai 2012, printr-un Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi. Ioan Nicuşor Todiruţ a împlinit pe 12 mai a.c. 47 de ani, este căsătorit şi are o fetiţă de 3 ani, o familie frumoasă care îl aşteaptă, pe cât posibil, acasă la Suceava. Cv-ul noului inspector sef al poliţiei călărăşene este destul de impresionant dacă ţinem cont că a absolvit două facultăţi, Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea „Al. Ioan Cuza din Iaşi”, dar punctăm şi o serie de cursuri postuniversitare în cadrul Centrului de Studii Postuniversitare al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi şi un master în Managementul Administraţiei Publice şi terminând cu titlul de doctor în istorie.
Rep: Domnule inspector şef cum aţi găsit situaţia în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi în momentul în care aţi preluat funcţia?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Căldură mare la Călăraşi, totuşi este de lucru, ca peste tot, multe furturi, infracţionalitate, dar nu este ceva ce nu poate fi gestionat, acţionăm împreună cu toate forţele care există. Întâi trebuie să ne clădim noi, interiorul, să ne facem o structură puternică.
Rep: Care sunt relaţiile dumneavoastră cu adjuncţii şi şefii de servicii, cu personalul?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Deocamdată suntem la început, de curând am scos la concurs posturile de la Ordinea Publică, Investigarea Fraudelor, urmează să scoatem la concurs secţiile şi poliţiile care nu sunt încă acoperite cu şefi. Dorim, de asemenea, să creăm nişte structuri noi care ar fi trebuit create demult timp şi nu există şi anume crearea unui birou de inspecţie internă, de control intern, un birou ce va fi mâna dreaptă a unui şef ce va face controalele interne, controalele tematice, va controla dosarele care vin cu delegare şi care vizează cadrele, execută ordine directe ale inspectorului şef, poate face testări periodice şi poate colabora cu servicii specializate din cadrul MAI pentru aceste testări şi multe altele. Şi partea de prevenire trebuie dezvoltată. Este un segment destul de important. Costurile sunt mai scăzute să faci prevenire decât să faci dosare, arestări şi tot procesul ăsta judiciar, cel puţin aşa văd eu lucrurile.
Rep: Există persoane care nu au capacitatea şi pregătirea necesară de a ocupa anumite funcţii?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Peste tot există astfel de persoane. În orice instituţie sunt persoane care nu îndeplinesc anumite criterii. La Suceava am avut chiar prieteni buni care erau şefi de subunităţi, în momentul în care nu au mai corespuns profesional ne-am despărţit. Suntem prieteni şi în timpul serviciului şi în afara serviciului, iar dacă eşti prieten cu cineva trebuie să te ajute mai mult să duci la îndeplinire ţintele propuse din punct de vedere instituţional, restul nu contează în ecuaţia asta profesională. Nu am schimbat niciodată pe nimeni doar de dragul de a schimba şi a pune pe altcineva în loc, aşa am facut schimbări pentru a îndrepta o poveste care era în zona respectivă sau în serviciul respectiv, dar asta nu înseamna că ne apucăm acum să schimbăm pe toată lumea.
Rep: Cum aţi fost primit de noii şefi ai administraţiei locale călărăşene?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Da, destul de bine. Am raporturi cordiale şi chiar foarte bune la nivelul judeţului Călăraşi. Chiar intenţionez să dezvoltăm diverse parteneriate cu toate administraţiile locale, chiar şi la nivel de subunităţi. Printr-un parteneriat poţi face foarte multe lucruri. La Suceava unde am activat, am făcut parteneriate cu toate primăriile comunale, am mai pus şi noi, au mai pus şi primarii, am renovat posturi, am acoperit posturi, altfel nu se pot găsi atât de multe fonduri, asta doresc să fac şi la Călăraşi, să putem găsi diferite surse de finanţare sau sponsorizări. Trebuie să ne mişcăm. Dacă stăm şi aşteptăm să ne vină banii, nu or să vină niciodată.
Rep: Problemele identificate la Călăraşi sunt mai dificile decât la Suceava?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Nu sunt mult mai dificile, doar necesită ceva timp să poată să se aşeze. În condiţiile în care furturile au un grad ridicat în ţară, chiar am vazut o ierarhie pe primele 5 luni, unde Călăraşiul se situează la nivelul 2 sau 3 la nivel de ţară, pe locul 5 la infracţiuni stradale, nu pot spune că este bine sau nu, depinde cum stăpâneşti infracţionalitatea, necesită timp ca să-ţi faci pârghiile interne pentru a pune mecanismul să funcţioneze la parametrii doriţi, fiecare şef are o anumită gândire şi concepţie despre mişcarea unei instituţii. Mie nu îmi plac vitezele încet şi foarte încet. Trebuie să gândim şi să acţionăm rapid. Asta este şi ideea mea, nu m-am înconjurat niciodată „de plante”, am nevoie de oameni care să gândească, să vină cu idei. La mine uşa este deschisă oricând pentru oricine. Acelaşi lucru l-am spus şi când am venit la Călăraşi. Nu am adevărul suprem. Pentru asta totul se gândeşte cu echipa managerială, cu adjuncţii, cu şefii de servicii. Din toate gândirile astea pot ieşi idei bune. Ţin cont chiar şi de părerea unui agent, nu este ruşinos să înveţi, este ruşinos să nu recunoşti că ai greşit. Din punctul meu de vedere, poliţia trebuie să stăpânească strada şi să ai demnitatea de a face acest lucru. I-am indicat şi ofiţerului de presă tot timpul să fie la curent cu orice eveniment, unde este nevoie de mers la un eveniment poate să ia şi presa, nu este nimic de ascuns, totul se întâmplă la suprafaţa pământului, important este să construim toată structura şi să acţionăm la o viteză mai mare, este tot ce îmi doresc. Când am venit aici am radiografiat foarte bine ceea ce trebuie să fac, care sunt priorităţile. Am aproape 8 ani de zile de când sunt inspector-şef şi îmi dau seama uşor ce nu merge şi ce merge la o unitate, care sunt oamenii pe care te poţi baza, chiar aşa în prima săptămână, ştiu care ştie şi care nu ştie meserie, din aces motiv, toate problemele sunt foarte bine identificate, situaţia operativă nu aşteaptă pe nimeni, trebuie să reglăm treburile din mers, de aceea am dat şi o avalanşă de dispoziţii. Trebuiesc corelate lucrurile ceea ce se întâmplă pe stradă cu ceea ce trebuie să faci.
Consider ca sunt un tip foarte bine structurat în ceea ce vreau să fac, nu îmi place să am un birou plin cu mape şi cu hârtii, hai să ne facem că lucrăm. Încă o chestie pot să vă spun: eu nu prea îmi notez pentru că ţin minte tot. Eu chiar vreau să fac ceva aici, la Călăraşi şi chiar dacă voi pleca peste nu ştiu cât timp 2, 3 sau 4 ani vreau să rămână ceea ce voi realiza. Aşa cum am mai spus trebuie lucrat pe o altă viteză. Orice şef dacă îşi aduce oameni buni în subordine, exceleză şi el. Dacă are oameni doar dintre cei care îi culeg scamele cam cu astea poate rămâne.
Rep: Ce noutăţi ne spuneţi din interiorul inspectoratului?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Pot să vă spun că săptămâna viitoare va fi gata popota (sala de mese). Imediat în perioada următoare vrem să facem o sală de sport complexă pentru antrenamentul structurii de intervenţie rapidă, am identificat sala din incinta inspectoratului, se lucrează la ea şi va deservi personalul DPIR dar şi cadrele care doresc să o folosească, chiar şi familiile lor.
Rep: Care este situaţia în cadrul structurii de intervenţie rapidă?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Ne dorim să întărim această structură de intervenţii. Având în vedede că există o violenţă ridicată la nivelul judeţelui, trebuiesc intervenţii pe măsură, iar în acest sens trebuie consolidată. Dorim să creăm o echipă de 30-35 de luptători ce vor fi recrutaţi din structura internă şi vor fi dotaţi corespunzător. Vom încerca să le asigurăm toată logistica necesară. Şi la Suceava era o problemă în aces sens, dar am făcut în urmă cu 5 ani, un parteneriat cu poliţiştii din Miami, Florida, care ne-au ajutat cu foarte multe lucruri. La un moment dat, structura de la Suceava era cea mai bine dotată din ţară şi voi încerca să fac acelaşi lucru şi la Călăraşi. Nu am stat niciodată cu mâna întinsă să mi se dea ceva, eu am căutat şi caut soluţii. În momentul în care ai logistica necesară, poţi acţiona mult mai bine.
Rep: În afară de reorganizarea personalului, ce alte intenţii mai aveţi la nivel de inspectorat?
Ioan Nicuşor Todiruţ: În acest sens vreau să vă spun că dorim să încheiem nişte parteneriate cu diverse ONG-uri pe tronsonul de prevenire, mai căutăm linii de finanţare şi aici vorbesc despre faptul că poate găsim o soluţie să ne putem plia pe un proiect finanţat cu fonduri europene.
Rep: La un moment dat s-a dat publicităţii o ierarhie a celor mai bine plăţiţi inspectori şefi din ţară, iar dumneavoastră vă situaţi pe locul 11. Sunteţi mulţumit de veniturile pe care le obţineţi în urma execitării acestei funcţii?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Veniturile sunt aceleaşi la toţi inspectorii şefi, depinde acum de pregătire, depinde de studii, de vechime. Să ştiţi că ştatele de plată la bugetari sunt aceleaşi pentru toţi inspectorii şefi, este o utopie să spui că unul are mai mult, iar altul mai puţin, depinde şi de eficienţa de care fiecare dă dovadă.
Rep: La un moment dat, presa suceveană a scris despre existenţa la DNA Suceva a unui dosar privind cumpărarea unui sediu pentru Poliţia Municipiului Suceava cu peste 100 de miliarde de lei vechi, un preţ de 4 ori mai mare decât suma alocată. Cum comentaţi acest lucru?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Referitor la acest lucru pot să vă spun că s-au făcut verificări şi din moment ce Curtea de Conturi mi-a dat descărcare de gestiune, care este o hotărâre judecătorească, ce aş putea să vă mai spun? Asta a fost o poveste. Am spus-o şi atunci, cred că a fost vorba atunci şi de presiune dar şi de implicare politică. Multă lume a încercat să împroaşte cu noroi la vremea resectivă. Până la urmă contează cine eşti tu ca om. E uşor să dai cu mizerie, şi de aceea nu am luat nimic în seamă, ştiţi cum e dacă nu bagi în seamă răutăţile nici nu te afectează. Chiar puţin îmi pasă de ceea ce cred cei din jurul meu despre mine, contează cum eştu tu structurat şi ceea ce ai de făcut. Niciodată nu m-am chinuit să schimb părerile unora vizavi de mine. Din acest motiv nu făceam nici prea multe conferinţe de presă.
Rep: Ce alte proiecte aveţi în vedere pentru perioada imediat următoare?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Cât mai curând vreau să pun în valoare unitatea de analiză a informaţiilor, nu prea era uzitată şi vreau să devină funcţională, să fie o unitate de elită a inspectoratului. Spun asta pentru că în momentul de faţa nu prea mai poţi să desfăşori activităţi fără să ai produsele analitice de la această structură. Fără să ai o analiză tactică, bine conturată, fără să ai nişte linii care sunt generate de această unitate chiar nu poţi să ai reuşite şi oricum, toate serviciile operative trebuie să se structureze pe funcţionarea acestei unităţi. Ăsta este viitorul poliţiei, analiza informaţiei. În rest, nimic nu e nou, principiile sunt aceleeaşi peste tot, trebuie doar să găseşti oamenii potriviţi pe care să-i pui să aplice.
Rep: Cum se împacă viaţa de familie cu cea profesională?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Eu m-am mutat temporar aici şi sper să mă adaptez. Ţin tot timpul legătura cu soţia şi fiica mea, vorbim la telefon, eu zic că ne descurcăm şi mereu vedem partea bună a lucrurilor atâtat timp cât suntem sănătoşi.”
Rep: Ce hobby-uri aveţi?
Ioan Nicuşor Todiruţ: Hobby? Nu prea mai am timp de hobby. Când îmi permitea timpul merg la înot, la sală şi cam atât.
Ioan Nicuşor Todiruţ a avut nevoie doar de 12 ani vechime pentru a ocupa funcţia de inspector şef, 7 ani la Suceava, iar din luna mai la Călăraşi. Anul trecut a primit felicitări chiar de la Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti pentru contribuţia adusă la documentarea activităţilor infracţionale ale unei reţele de traficanţi de migranţi România-Marea Britanie. De circa o lună de zile activează la Călăraşi.