duminică, ianuarie 12, 2025
AcasăCOMUNITATEPrimăria Mitreni | Raportul primarului Ciprian Constantin Panait

Primăria Mitreni | Raportul primarului Ciprian Constantin Panait

- Advertisement -

Anul 2020 a reprezentat un an al eforturilor comune pentru respectarea drepturilor  cetăţenilor şi a legalităţii, pentru soluţionarea optimă a solicitărilor acestora, în măsura posibilităţilor şi resurselor disponibile.Un rol deosebit l-a avut, desigur, şi sprijinul acordat de cetăţeni în atingerea obiectivelor propuse, colaborarea efectivă a acestora cu administraţia locală, fapt materializat în adoptarea unor decizii menite a contribui la creşterea calităţii vieţii de zi cu zi a oamenilor şi dezvoltarea comunei. Putem considera anul 2020 ca fiind un an dinamic în domeniul investiţiilor şi modernizărilor de infrastructură.

Astfel, în anul 2020 s-au derulat următoarele proiecte:

Asfaltare străzi în comuna Mitreni – execuţie în desfăşurare;

Înfiinţare canalizare menajeră cu staţie de epurare în comuna Mitreni – execuţie în desfăşurare;

Reabilitare, modernizare şi extindere Şcoala Valea Roşie;

Modernizare străzi şi drum comunal DC 79 prin reabilitare şi extindere trotuar;

Execuţie lucrări înfiinţare Gradiniţă cu 3 săli şi program normal Valea Roşie – execuţie în desfăşurare;

Potabilizare apă staţie sat Clăteşti;

Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în comuna Mitreni; Construire şi dotare sediu primărie;

Extindere sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Mitreni;

Construire şi dotare cămin cultural;

S-au desfăşurat 155 achizţii directe conform extrasului din catalogul electronic SEAP.

Sistemul de învăţământ  a beneficiat de sponsorizări în preajma sărbătorilor. În anul 2020 nu s-a depus la Primaria Mitreni nicio solicitare de informaţii de interes public. Numărul mic al solicitărilor se explică prin transparenţa totalaă în activitatea desfăşurată, multe informaţii de interes public fiind afişate în locurile special amenajate. Toate solicitarile au fost soluţionate în termen legal, nefiind nicio reclamaţie administrativă sau plângere adresata instanţelor de judecată.
Referitor la modul de soluţionare a petiţiilor, în anul 2020, la Primaria comunei Mitreni s-au înregistrat un număr de petiţii, a căror rezolvare în termen legal şi cu respectarea legii a facut ca să nu fie înregistrată nicio reclamaţie administrativă sau plângere adresată instanţelor de judecată.

Datele semnificative privind comuna sunt: reteaua stradala a comunei este formata din DC79 Mitreni‚ din care se ramifica drumuri comunale.
Comuna beneficiaza de urmatoarele utilitati: energie electrica, iluminat public, retea de alimentare cu apa prin captare de izvor adancime, telefonie, cablu TV ,TV digitala;
Mulţumesc Consiliului local Mitreni precum şi cetăţenilor pentru încrederea acordată şi vă asigur că voi face tot posibilul ca, pe viitor, să depun toate eforturile pentru a transforma comuna Mitreni într-o comună modernă, conform standardelor europene. Prezentul raport, completat cu date statistice care reflectă starea economică, socială şi de mediu a localităţii pe anul 2020 este prezentat în şedinţa Consiliului local de Primarul comunei, în primul trimestru al anului 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 alin. (3) lit. a). din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ.

 

SITUAŢIA ECONOMICĂ

Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate a asigura dezvoltarea economică a localităţii şi îmbunătăţirea situaţiei sociale a acestora. Identificarea problemelor prioritare de interes local precum şi atragerea de fonduri în scopul soluţionării acestora constituie obiectivul prioritar al primarului, al consiliului local şi va fi implementat de aparatul de specialitate.Comuna Mitreni, ca de altfel şi alte comune din judeţul Călăraşi, este o comună preponderent agricolă, funcţia agricolă a acesteia materializându-se în producţia vegetală, producţia animală şi alte activităţi adiacente. Pe raza localităţii Mitreni îşi desfăşoară activitatea un număr de 62 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate care contribuie la dezvoltarea comunei prin crearea de locuri de muncă şi prin achitarea de taxe şi impozite.

 

ÎNVĂŢĂMÂNT

La nivelul comunei Mitreni există două şcoli gimnaziale şi două grădiniţe cu program normal. În sat Valea Roşie , Şcoala Gimnazială nr. 1 Valea Roşie. Grădiniţa cu program normal  nr. 1 Valea Roşie. În sat Mitreni, Şcoala Gimnazială nr. 2 Mitreni. Grădiniţa cu program normal nr. 2 Mitreni. În cadrul acestor structuri sunt cuprinşi un număr de elevi, după cum urmează: În sat Valea Roşie, Şcoala Gimnazială Valea Roşie – primar: 90 elevi – gimnaziu: 76. Grădiniţa cu program normal nr. 1 Valea Roşie – 32 preşcolari. În sat Mitreni, Şcoala Gimnazială nr. 2 Mitreni – primar: 56 elevi – gimnazial: 98. Grădiniţa cu program normal  nr. 2 Mitreni – 34 preşcolari.

 

CULTURĂ ŞI CULTE

Comuna Mitreni beneficiază de o bibliotecă, postul de bibliotecar fiind în prezent vacant. La nivelul comunei există mai multe situri arheologice precum şi un monument al eroilor numit „Troiţa” unde, în fiecare an de Înălţare, se oficiază o slujbă de pomenire. Actualmente, comuna dispune de 3 biserici ortodoxe, şi anume: Biserica Sfântul Gheorghe, situată în sat Valea Roşie; Biserica Sfântul Nicolae, situată în sat Mitreni; Biserica Adormirea Maicii Domnului situată în sat Clăteşti.

 

STAREA MEDIULUI

Teritoriul administrativ al comunei, în suprafaţă totală de 5219 ha, în care sunt incluse şi 575 ha padure, este formată din 3 localităţi, respectiv satele : Mitreni, Valea Roşie şi Clăteşti. Pentru conservarea si protectia mediului în comuna, s-au ecologizat cursurile de apa din comuna, santurile, s-au plantat flori, arbori si arbusti. Pentru îmbunatatirea calitatii mediului din comuna, se inscrie executia sistemului de canalizare si alimentare cu apa satele Mitreni si Valea Rosie. Consider ca starea mediului în comuna este buna, pe viitor, activitatea ce se va desfasura în sensul sporirii calitatii mediului fiind aceea de constientizare a populatiei pentru mentinerea unui mediu curat , pentru colectarea selectiva a deseurilor din comuna si pentru reciclarea deseurilor refolosibile.

 

ACTIVITATEA DE ADOPTARE, EMITERE DE ACTE NORMATIVE

Toate proiectele de acte normative au fost aduse la cunostinta publica si a fost organizata o dezbatere publica pe tema organizarii pazei comunale, pasunatului, adoptarea unei variante pentru ziua comunei, a protectiei mediului si gospodarire comunala. Hotarârile consiliului local cu caracter normativ au fost aduse la cunostinta publica prin afisaj la sediul primariei sau în diverse puncte special stabilite din satele componente, iar cele cu caracter individual au fost comunicate celor interesati.

În anul 2020 au fost convocate un număr de 26 de şedinţe de Consiliu Local, astfel 10 şedinţe ordinare, 16 şedinţe extraordinare. În cadrul celor 26 de şedinţe au fost înregistrate şi promovate un număr de 87 de hotărâri, iniţiate de primar precum şi de către consilierii locali, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ. Hotărârile adoptate de Consiliul Local au vizat următoarele segmente: Patrimoniu; Buget; Impozite şi taxe; Investiţii/Asistenţă socială; Învăţământ/Salubritate. Activitatea Consiliului Local a fost una intensă, menită a sprijini activitatea primarului şi a aparatului de specialitate, ajutând la promovarea obiectivelor trasate pentru dezvoltarea comunei şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. Primarul comunei Mitreni a emis, în anul 2020, un număr de 270 de dispoziţii cu caracter normativ sau individual.

Vă mulţumesc,

PRIMAR, CIPRIAN – CONSTANTIN PANAIT

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite