marți, noiembrie 26, 2024
AcasăCOMUNITATEPrimăria Valea Argovei | Raportul primarului Costel Boitan

Primăria Valea Argovei | Raportul primarului Costel Boitan

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. În conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, asigurând accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţie de interes public, aceasta fiind misiunea instituţiei publice. Administraţia publică a comunei Valea Argovei, prin primarul Costel Boitan, a stabilit ca obiectiv principal deschiderea totală faţă de cetăţean printr-o comunicare reală şi eficientă, care să conducă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite şi la atingerea unui nivel performant de exercitare a actului administrativ. Asigurarea accesului la informaţiile de interes public către persoane fizice sau juridice, se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul persoanelor desemnate în acest scop. Preocuparea principală a primarului Costel Boitan, precum şi a întregului aparat de specialitate din cadrul Primăriei comunei Valea Argovei, a Consililui Local, în anul 2020 a fost gospodărirea eficientă a comunei, a bugetului local şi nu în ultimul rând bunăstarea cetăţenilor, vizând dezvoltarea infrastructurii comunei; atragerea de fonduri nerambursabile; atragerea de investitori; asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici şi a acţiunilor întreprinse de administraţia publică locală; eficientizarea serviciilor aparatului primăriei prin asigurarea condiţiilor şi climatului optim de lucru în cadrul Primăriei Valea Argovei, cât şi în relaţiile cu cetăţenii, beneficiarii direcţi ai acestor servicii.

Activitatea primarului Costel Boitan s-a desfăşurat în serviciul colectivităţii locale, în acord cu interesele generale ale comunei Valea Argovei, pe baza atribuţiilor prevăzute de lege, respectând principiul transparenţei decizionale, fiind orientată în special, înspre îndeplinirea obiectivelor stabilite de administraţia publică locală a comunei Valea Argovei  prin aplicarea Hotărârilor Consiliului Local, respectând obligaţiile şi atribuţiile stabilite de lege şi alte acte normative. Elaborarea şi prezentarea unui raport de lucru privind starea generală economică socială şi administrativă obligă pe edilul comunei să aibă o imagine deosebit de reală asupra unui viitor posibil, din toate punctele de vedere, respectiv dezvoltarea comunei; integrarea în standardele europene, în scopul creşterii calităţii vieţii cetăţeanului; crearea unui mediu prosper şi, nu în ultimul rând, asigurarea unui climat sănătos celor care trăiesc în comună. Veniturile la bugetul local au fost stabilite prin lege organică emisă de Guvernul României. O componentă importantă a activităţii Serviciului de Asistenţă Socială o reprezintă ducerea la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 416 /2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea acordării venitului minim garantat, persoanele apte de muncă din familiile beneficiare au obligaţia de a presta lunar un anumit număr de ore de muncă, respectiv numărul de ore calculat în baza unei formule, în funcţie de cunatumul ajutorului social şi de salariul minim stabilit pe economie. Pe baza pontajelor întocmite au fost întocmite lunar ştate de plată în baza cărora s-a efectuat plata ajutorului social.

În rezolvarea cererilor depuse pentru stabilirea / modificarea / încetarea dreptului prevăzut de Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare s-au desfăşurat următoarele activităţi: stabilirea pe baza de anchetă socială a familiilor / persoanelor singure, pentru a beneficia de ajutor social; respectarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor privind ajutorul social; analiza cazurilor de modificare / suspendare / încetare a plăţii ajutorului social; actualizarea lunară a situaţiei tuturor beneficiarilor aflaţi în evidenţă noastră, acolo unde au intervenit modificări privind situaţia familială socio-economică.

În cursul anului 2020 au beneficiat de prevederile Legii 416/2001 privind venitul minim garantat un număr de 40 familii şi persoane singure. Suma  cheltuită destinată pentru ajutorul social – 11.050 lei. În anul 2020 s-au acordat 5  ajutoare de înmormântare în suma de 3000 lei. 12 persoane au beneficiat de indemnizaţie lunară de creştere şi îngrijire copil, pentru care au optat ei sau reprezentanţii legali; au fost întocmite 21 dosare alocaţii de stat; au fost întocmite 69 dosare alocaţii de susţinere familială şi tot atâtea au fost în plată   conform OUG 105/2003; s-au efectuat aproximativ 292 anchete sociale, astfel: 80 VMG, 138 – ASF , 74 PH; la un interval de 3 luni se efectuează anchete sociale în dosarele V.M.G , iar din 6 în 6 luni s-au efectuat anchete sociale pentru alocaţiile de susţinere familială.

Printre investiţiile realizate de administraţia publică din comuna Valea Argovei, se numără următoarele:

Reabilitarea corpului B de Şcoală Valea Argovei şi construirea unui teren sintetic pentru elevii şi tinerii din comună;

Reabilitarea căminului cultural din satul Siliştea şi acoperişul Şcolii din satul Siliştea;

Program naţional de cadastru şi carte funciară, proiect în derulare; Achiziţionarea, prin GAL Mostiştea, a unui buldoexcavator, utilaj ce ne este necesar la reparaţii ale reţelei de apă şi pe timp de iarnă la deszăpezire, astfel, economisind sume importante de bani ce erau cheltuite cu alte societăţi; Înfiinţarea reţelei de apă uzată cu staţie de epurare şi modernizare alimentare cu apă în comună Valea Argovei, judeţul Călăraşi – executat parţial – proiect în derulare;

Asfaltare străzi în comuna Valea Argovei pe o lungime de 11,5 km, proiect executat parţial ce se află în derulare;

Reabilitare iluminat public stradal executat în întregime în toate satele comunei, Valea Argovei, Vlădiceasca, Siliştea, Ostrov;

Repartizarea, conform Legii 15/2003, de locuri de casă pentru tinerii sub 35 de ani, 50 tineri beneficiind de aceste lucuri;

Reabilitarea monumentelor din Valea Argovei şi Siliştea, unde în fiecare an, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale se omagiază memoria eroilor căzuţi, pe câmpul de luptă, cu depuneri de coroane şi slujbe în amintirea acestora; Înprejmuirea terenurilor de fotbal din satele Valea Argovei şi Siliştea; Îngrădirea cimitirului de la Valea Argovei;

Organizarea de concursuri sportive pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor din comună, precum „Crosul Valea Argovei”, la care au participat elevii Şcolii Valea Argovei;

În fiecare an s-a organizat, în scopul menţinerii tradiţiei şi a obiceiurilor locale, „Sărbătoarea Bobotezei” la Valea Argovei, concursul de alergare cu caii.Tinerii deţinători de cai participând an de an, ei fiind şi premiaţi;

Promovarea specificului local al comunei Valea Argovei, proiect ce se derulează prin Programul Operaţional pentru PESCUIT şi AFACERI , în valoare de 53 mii euro, care implică organizarea de evenimente în anul 2020 şi 2021 şi achiziţionarea bunurilor necesare desfăşurării evenimentelor (cort, grup electrogen, mese, scaune, etc) – proiect în derulare.

Ca şi priorităţi pentru perioada următoare, primarul Costel Boitan are pe agenda sa de lucru următoarele investiţii:

Modernizare teren de fotbal (tribune, vestiare ) în comuna Valea Argovei, proiect care se va derula prin GAL MOSTIŞTEA şi care este în faza de licitaţie; Modernizare Grădiniţă din Valea Argovei, cu centrală, izolare termică; Modernizare străzi în toate satele componente, străzi care au rămas neasfaltate; Modernizare locuri de joacă pentru copii, cele două parcuri existente;

Accesarea de fonduri pentru construirea unui Cămin Cultural în comuna Valea Argovei;

Construirea a două capele mortuare, una la Valea Argovei, în cimitirul nou şi una la Siliştea, într-o sală de clasă dezafectată;

Înfiinţare sistem de supraveghere video cu instalare camere de luat vederi, în toate satele componente ale comunei;

Înfiinţarea unui serviciu propriu de pază locală, conform Legii 333/2003; Înfiinţarea unui serviciu de apă canal, unde se vor creea cel puţin 10 locuri de muncă prin angajarea prin concurs a unui inginer de specialitate, electricieni, muncitori şi paznici;

Înfiinţare canalizare şi staţie de epurare a apei uzate în satul Siliştea.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite