sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăCOMUNITATEProiectul I.D.E.I Mânăstirea, 1.128 de beneficiari din comună

Proiectul I.D.E.I Mânăstirea, 1.128 de beneficiari din comună

- Advertisement -

Mircea Brândușă. Aprobarea bugetului pentru anul 2020 la nivel județean a avut în vedere și noile investiții, prin proiecte aflate în implementare, în comuna Mînăstirea. Astfel, în urma contractelor de finanțare încheiate, primarul comunei, Marian Mugurel Iancu, a solicitat Consiliului Județean Călărași suma de 2.867.998 lei, necesară cofinanțării investițiilor la nivelul comunei Mînăstirea, restul banilor necesari realizărilor fiind suportați de Guvern, prin proiecte/ programe operaționale.

Odată aprobate cele aproximativ 3.000.000 lei și în Consiliul local al comunei, ca și cofinanțare/ contribuție proprie, vor fi demarate lucrările de construire a unui teren de minifotbal în comună, a înființării parcului tematic cu specific pescăresc sau a consolidării și restaurării bisericii din Mânăstirea, va începe și extinderea rețelei de canalizare, dar și modernizarea rețelei de drumuri în comuna Mânăstirea. Nu vor fi întrerupte nici proiectele începute anterior.

Detalii interesante despre IDEI POCU Mânăstirea, privind contestarea proiectelor implementate prin acest program, a oferit Danina Cibian, coordonator proiect, sub forma unei scrisori deschise.

„Dragi prieteni, colaboratori și cititori ai postărilor noastre de pe facebook, constatăm cu uimire că, deși activitatea noastră în cadrul proiectului I.D.E.I., proiect cofinanțat din FSE prin POCU, este „la vedere”, precum și toate celelalte proiecte care se regăsesc în postări de pe pagina noastră (teren minifotbal, parc tematic, extindere canalizare, drumuri etc), prin diverse articole din ziare locale se vehiculează că în Mânăstirea nu se derulează proiecte.

Așa cum s-a mai precizat în postările noastre, aici s-au prezentat proiectele implementate în comună, precum și stadiul acestora, cu atât mai mult derularea proiectului I.D.E.I., un proiect cu o vastă activitate. Pentru urmăritorii noștri, le atragem atenția că proiectul I.D.E.I. are aceleași obiective, axa prioritară etc. la fel ca și proiectul Ketanes, de la Lehliu, ambele începute deodată, prin POCU.

Mai facem precizarea că în județul Călărași nu sunt decât cinci astfel de proiecte, însă I.D.E.I. cuprinde cel mai mare număr de oameni (grup țintă: 1.128 persoane din Mânăstirea, 268 gospodării).

De altfel, poate nu știu cititorii și urmăritorii câte realizări au fost în acest proiect:

-252 copii au fost în 6 excursii la Predeal/ 3 zile; 50 copii participă la Programul Școală după școală, din nov 2018 până în prezent, beneficiind de masă și educație, dar și material didactic;

-252 copii beneficiază de doi ani de consiliere, în cadrul școlii;

-28 copii până la 3 ani au avut vizite la domiciliu din partea consilierilor psihologici ai proiectului;

-252 de dosare pentru burse au fost verificate și 178 de copii au beneficiat de burse în cadrul proiectului, în funcție de posibilitățile financiare ale momentului, în proiectul I.D.E.I. ;

-112 adulți au încheiat cursuri de calificare profesională și și-au primit subvenții de până la 1800 lei/ cursant, conform contractelor semnate în ziua examenului, urmând a primi bani din fonduri europene alte 160 persoane (76 au finalizat cursuri în octombrie 2018 și 84 luna aceasta), masa caldă și materialele fiind suportate pentru cursanți din proiect;

-Bursa locurilor de muncă a adus peste 20 de angajatori în comună, pentru o ofertă cât mai vastă a locurilor de muncă, deși interesul pentru angajare lasă de dorit (situație asemănătoare în celelalte proiecte din țară);

-peste 300 de adulți consiliați de psihologul nostru, de consilierul proiectului, privind ocupare/ carieră;

-20 persoane au beneficiat de curs antreprenoriat, subvenții, masă;

-9 cursanți- câștigători ai concursului de planuri de afacere au deschis 9 firme în comună, și-au angajat fiecare cel puțin câte o persoană, pentru a contribui la bugetul național, iar fiecare antreprenor a primit 111.500 lei în contul firmei (aprox 25.000 euro/firmă), dar și suport din partea consilierului și managerului proiectului;

-Centru integrat, respectiv dispensarul din comună, la care nu se uitase nimeni de multă vreme, a fost renovat, amenajat și dotat corespunzator (băi, birouri, calculatoare, urmând și aparatura medicală);

-servicii medicale și sociale (educație pentru sănătate, monitorizare gravide, dosare anchete sociale/ familie, petrecerea timpului liber în comună și în afara ei (excursii cu asistent social și educator specializat), ajutor pentru îmbunătățirea situației școlare a celor mici;

-152 dosare cu acte depuse pentru reglementare au fost verificate, măsurători cadastrale la peste 120 gospodării, intabulări la peste 20 sosite până în acest moment;

-6 premii oferite la concursul de sloganuri, afișate chiar pe această pagină de facebook;

-campanii antidiscriminare (prin întâlniri, desene/postere), dar și pentru voluntariat (copii și adulți, curățenie în comună, alături de angajații școlii și primăriei- cei care au vrut să ne fie alături).

Nu vom detalia și ce mai este de realizat în acest al treilea an, și ultimul, al proiectului. Doar vrem să precizăm că nu am fost invizibili în acești doi ani de când câțiva oameni își dau silința, sunt verificați periodic de organismele competente, își doresc să atragă fondurile în comună prin proiect.

Nu ni se pare onest să se spună prin diverse articole că nu există niciun proiect, chiar dacă vin din partea unui candidat la funcția de primar pentru Primăria Mânăstirea. Ba, dacă nu s-a uitat, într-o ședință a Consiliului Local, coordonatorul Comunei Mânăstirea a mai prezentat activitatea proiectului I.D.E.I, chiar și cu rezumat scris, oferit consilierilor, pentru a fi evitate neclaritățile și pentru o informare corectă.

Pentru că am promovat activitățile și proiectele Primăriei Mânăstirea, nu doar proiectul I.D.E.I., din comună, o să aducem aminte prin câteva capturi de ecran/foto, pentru cei care nu cred că se muncește în Mânăstirea, poate vor ajunge și sub privirile răutăcioșilor și îi vor convinge să nu mai încerce denigrarea, că mai sunt și oameni responsabili, cu simț de răspundere în comună, chiar dacă banii europeni, de la guvern sau de la Consiliul Județean, fără de care nu se poate realiza nimic într-o localitate, nu vin cât bați din palme și reușitele nu se văd pe loc.

Mai mult, suntem dispuși să explicăm și să prezentăm orice document care poate să ateste munca noastră, să comunicăm, dar nu pentru a face campanie în preajma alegerilor, ci pentru a ne face cunoscute activitatea și proiectele, contrar celor spuse sau scrise că „în comună nu sunt proiecte”, de altfel rușinos pentru cineva care le-a și aprobat la nivel local până acum ceva vreme. Mulțumim pentru aprecierile dumneavoastră, pentru că ne sunteți alături, pentru că împreună realizăm activități reușite!”

 

 

- Advertisement -
Marius Dulce Primar Calarasi
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite